top of page
Black Grunge
Cristian Oltean

Sanders bifează a patra reușită, în timp ce Al-Rajhi se apropie de vârf

Cei mai mulți vizitatori care ajung la Al-Ula o fac din pricina siturilor preistorice din zonă și a templelor Nabateene, acestea fiind ultimele dovezi ale unei civilizații înfloritoare de mai multe milenii, de unde își are originea și țara vecină, Iordania. Și-n vreme ce turiștii ajung acolo și pentru a-și da frâu liber răsfățului în hotelurile de lux ce s-au integrat armonios în mediul natural, sportivii și echipajele de la Dakar vor petrece noaptea în 'camere' complet diferite față de cele ale turiștilor, bineînțeles totul după o nouă etapă ce-a măsurat 415 km. Până să ajungă în zona de campare, unde au fost întâmpinați de corturile berbere, concurenții și-au croit calea în jurul canioanelor, au urcat masive stâncoase și au accelerat la maxim pe întinderile de nisip. Daniel Sanders (Moto) și Yazeed Al Rajhi (Auto) sunt sportivii ce vor porni primii din bivuacul temporar, urmând să asistăm dacă cei doi vor încheia și cea de-a doua parte a etapei maraton în ritmul de astăzi.


  • Deținător al unei victorii de etapă la Al-Ula în perioada în care concura pentru KTM, Mason Klein - în prezent sportivul celor de la Kove - a stabilit un ritm uluitor în etapa de astăzi. Spaniolul Tosha Schareina n-a mai avut același ritm rapid când se apropia de finalul primei zile a etapei maraton, oferindu-i astfel cale liberă liderului provizoriu Daniel Sanders, de a bifa a patra sa victorie de etapă a anului.

  • În prezent, cei mai rapizi doi motocicliști ai zilei de astăzi se regăsesc și în fruntea clasamentului cumulat provizoriu, asta după ce alți trei sportivi care s-au aflat în prima parte a ordinii de start pentru etapa cu numărul 4, au comis gafe asemănătoare. Campionul mondial în exercițiu al categoriei Moto, Ross Branch, ocupă acum ultima treaptă a podiumului la peste 26 de minute de lider, urmat îndeaproape de Skyler Howes la alte 51s, în vreme ce câștigătorul ediției precedente, Ricky Brabec, este pe poziția a cincea la aproape jumătate de oră în urma lui Sanders.

  • Cei mai puternici doi piloți de până acum ai categoriei Auto, cel puțin, cei mai consecvenți în parcursul lor, au câștigat teren și în etapa spre Al-Ula. Yazeed Al Rajhi a câștigat prima parte a etapei maraton la o diferență de 4m51s în fața colegul său de echipă Henk Lategan. Sud-africanul continuă să conducă în clasamentul cumulat provizoriu, avantajul său fiind acum de 6m54s în fața sauditului. De cealaltă parte, suedezul Mattias Ekström completează podiumul provizoriu la 21m40s în urma liderului de necontestat de 3 zile încoace.

  • Norocul lui Nasser Al-Attiyah în ediția din acest an a Raliului Dakar pare să fi luat sfârșit astăzi. Qatarezul a reușit să stea departe de probleme și să nu aibă soarta rivalului Sainz și a colegului Loeb, însă a pierdut peste 30 de minute după ce a întampinat anumite probleme tehnice la modelul Dacia Sandrider, majorându-și dezavantajul din clasamentul cumulat provizoriu la puțin peste 35 de minute. De cealaltă parte, Mathieu Serradori a făcut un salt înainte uriaș, iar acum se află la 'ușa' podiumului, pregătit să dea 'năvală' dacă avantajul lui Ekström scade sub 8m45s.

  • După ce și-a văzut șansele la victorie spulberate la numai câteva zile după startul competiției, Sara Price a oferit una din performanțele probei speciale, reușind să-l învingă pe coechipierul "Chaleco" López. Și-n timp ce Can-Am poate afirma că etapa din 8 ianuarie a fost o adevărată reușită, lucrurile n-au stat la fel de bine și în tabăra celor de la Polaris, unde deși Brock Heger a reușit să-și mențină poziția în vârful clasamentului cumulat provizoriu, cu doar 40 de km înainte de a ajunge în bivuac, Xavier de Soultrait - liderul de până atunci - a fost nevoit să se oprească din pricina unei defecțiuni tehnice, lucru ce ne amintește de pățania lui Florent Vayssade din ziua precedentă

  • Victorios la ediția din 2024 în clasamentul camioanelor, Martin Macík, pare să nu ia în calcul nicio formă de renunțare la șefia aceleiași categorii. Și asta după ce, pilotul ce în anul anterior reușea să devină primul învingător ceh de după Karel Loprais (2001) al categoriei camioanelor, s-a impus categoric pentru a treia etapă la rând, majorându-și astfel avantajul față de urmăritorul său direct, Aleš Loprais, la 45 de minute.

  • Nicolás Cavigliasso și-a continuat parcursul fulminant, bifând cea de-a treia victorie de etapă din 2025, avantajul său în fruntea clasei SSV crescând la 25m14s în fața tânărului american Corbin Leaverton.

  • A căzut de pe motocicletă dar a urcat înapoi în fruntea clasamentului. Sătmăreanul Emanuel Gyenes a făcut cunoștință cu solul arab și la ediția din acest an a Raliului Dakar - după cum a declarat la finalul etapei, însă tot răul pare să fii mers spre bine. Desigur, sportivul nu s-a accidentat, iar bucuria sa a fost una fenomenală când a ajuns în bivuacul temporar din Al-Ula, acolo unde a devenit din nou liderul categoriei Original by Motul, având acum un avantaj de peste 10 minute în fața francezului Benjamin Melot


Ghinionul continuă să-i urmărească pe veteranii competiției

Nemaiavându-i pe Carlos Sainz și Sébastien Loeb în calea sa, Nasser Al-Attiyah părea să fie unul dintre principalii beneficiari la cel de-al treilea start de etapă de la Dakar. Câștigător de cinci ori în Raliul Dakar, qatarezul a încheiase etapa a 3-a pe locul secund în clasamentul cumulat provizoriu, fără însă vreo clasare mai sus de locul cinci într-una din etapele consumate până la acel moment, menținându-și materialul de concurs. Cu toate acestea, în competițiile de raliu-raid este ca și în viață, câteodată primul ajunge să fie ultimul. Miercuri, o pană de cauciuc a reprezentat începutul dezastrului pentru perechea qataro-franceză, și asta după ce un pivot al modelului Sandrider a cedat. Strategia celor de la Dacia a funcționat în cazul Cristinei Gutiérrez, care odată ajunsă la colegii aflați la necaz, le-a oferit piesele necesare iar perspicacitatea mecanică a copilotului ei, Pablo Moreno, au fost colacul de salvare în lipsa căruia Nasser 'dădea de pământ' cu Dacia cum a făcut-o anul trecut și cu Prodrive. În cele din urmă, Al-Attiyah a pierdut cinci poziții, fiind în prezent la 35 de minute în spatele liderului Henk Lategan. Obișnuit în cea mai mare parte să se afle în control deplin, Al-Attiyah va trebui acum să atace puternic din spate.

"Va trebui să ne adaptăm. Singura mea opţiune rămasă este să atac cât se poate de tare." - a avertizat acesta. Nasser "Al Attack" revine!

Băieți de...20 ?!

Skyler Howes, Ross Branch și Ricky Brabec au reprezentat trio-ul amenințător pentru Daniel Sanders în lupta sa pentru supremația clasamentul general înainte de a patra specială. Aflați la diferențe cuprinse între 6 și 9 minute înainte de startul primei zile din etapa maraton, aceștia erau oarecum împăcați cu ideea că vor mai ceda alte câteva zeci de secunde sau chiar minute în speciala spre Al-Ula, și asta pentru că se aflau în prima parte a grilei de start iar liderul australian pornea dintr-o poziție aflată ceva mai în urmă. Doar că, cei trei protagoniști nu prea aveau voie să se apropie de pragul a 20 de minute pierdute, însă inevitabilul n-a avut altă treabă, iar aceștia fix asta au și făcut. Cei trei motocicliști au comis o greșeală de navigație după nici 15 kilometri de la start, o greșeală ce i-a costat scump.

"Am făcut o mare greşeală şi asta ne-a complicat situația, în mod cert", a declarat Brabec.

Consecințele sunt chiar mai complicate decât ne-am imagina, și asta după ce Tosha Schareina i-a surclasat pe toți, trecând pe locul al doilea, în timp ce handicapul lor față de Sanders s-a triplat sau chiar s-a majorat la de patru ori mai mult, cu Branch situându-se acum la o diferență de 26m10s, Howes la alte 52s iar Brabec se regăsește la aproape 30 de minute în urma liderului.

"Asta este competiția în care ne aflăm. Poți ajunge de la 'cel mai bun moment al tău' la 'ai pierdut Dakarul' în doar câteva clipe." - a subliniat campionul én-titre.

Totuși, balanța s-ar putea re-echilibra sau chiar înclina invers în etapa de mâine, când "Chucky" (n.r. Branch) va avea rolul de a deschide drumul, cu Schareina imediat în 'coastele' sale.


Performanța zilei

Francezul Mathieu Serradori este precum o pungă de pufuleți plină de surprize, așa cum a dovedit în mai multe ocazii precum acea zi din 2020, când a câștigat o etapă din Dakar într-un buggy cu tracțiune pe o singură punte, dezvoltat chiar de el însuși. De atunci, ambițiile sale au mai luat proporții, și-a dezvoltat vehiculele în cadrul unui proiect comun cu Century și a luat o decizie radicală în acest sezon, făcând trecerea la tracțiune integrală cu scopul de a termina cât mai sus posibil în clasamentul final. În pofida concurenței acerbe din acest an, pilotul și specialistul electrician Serradori a făcut un salt important în clasamentul general, ajungând de pe locul șapte până pe pe poziția a patra, la puțin peste 30 de minute de Lategan și mai puțin de 9 minute de Ekström, care este momentan pe locul trei. Faptul că la startul celei de-a patra speciale a fost a opta mașină, i-a favorizat francezului o excelentă poziție de start pentru a-și lua 'zborul' pe traseu, ceea ce s-a și întâmplat la scurt timp, la reușita sa contribuind decisiv și coechipierului său Loïc Minaudier. Astfel, omul ce pare să-și iubească noul rol de ghimpe al legendelor și foștilor învingători, a ajuns în bivuacul ce marchează prima jumătate a etape maraton pe locul al șaselea, înscriindu-se cu ușurință pentru o performanță similară și în etapa următoare.


Etapa maraton - a nu se confunda cu Chrono48 așa cum am făcut noi, din greșeală - se încheie mâine, 9 ianuarie, cu etapa ce va pune punct primei jumătăți a ediției 47 de la Raliul Dakar. Concurenții vor avea de parcurs o specială cu o lungime totală de 428 de kilometri, cărora se adaugă și etapa de 64 de kilometri până în noul bivuac din Ha'il, acolo unde sportivii se vor reîntâlni cu echipajele de asistență iar mașinile vor putea revizuite de-a lungul a aproape 48 de ore înainte de startul săptămânii secunde. De menționat este faptul că la finalul etapei din 8 ianuarie, concurenții n-au avut posibilitatea să schimbe piese sau anvelope, cu toții dormind în corturi comune în bivuacul temporar din Al-Ula.

24 views0 comments

Comentarios


bottom of page