Singura competiție automobilistică dedicată automobilelor istorice din țara noastră, ce se desfășoară exclusiv pe zăpadă și gheață, va da tonul unui nou sezon de raliuri în România
Ajunsă la cea de-a noua ediție, Winter Romania Historic Rally propune un program asemănător celui din 2024, cu mici modificări - fiind introdusă o probă lungă de mai bine de 30 de kilometri - la startul de săptămâna viitoare fiind anunțate 18 echipaje
Deși nu este o listă numeroasă, câteva nume dintre cele prezente ne dau de înțeles că lupta la victorie nu va fi una lipsită de spectacol. Și spunem acest lucru întrucât la start îi vom vedea pe doi dintre câștigătorii acestui raliu la edițiile anterioare, și anume Paul Chabloz cu al său BMW 325 iX cu care s-a impus la ultimele două ediții și a terminat de două ori pe poziția secundă, dar și Laurent Battut, care-și dorește revanșa la comenzile Toyotei Celica ST165, totul pentru a-l egala pe conaționalul care l-a învins la ediția anterioară. Un alt nume care ne sare în ochi este cel al multiplului campion absolut de Super Rally și viteză în coastă, nimeni-altul decât Jerome France, care va pilota un model Opel Ascona, trecând astfel de la modelul 911 Safari pilotat la ediția din 2022.
Totuși, de la start nu vor lipsi consacratele modele ale producătorului de la Stuttgart, și asta pentru că Philippe Dubaere respectiv Francis Heyse vor pilota o pereche de Porsche 911 Carrera RS ale echipei BMA Vintage, ambii belgieni revenind la startul competiției din țara noastră după o absență de doi ani. Acestea - precum și mașina lui Jerome - nu vor fi singurele modele cu propulsie, căci la start va for prezent nu una ci chiar două veritabile Datsun 240Z al cehilor Ondřej Coufal și Jaroslav Starý - acesta din urmă fiind la prima prezență într-o etapă din țara noastră.
Desigur, lipsesc foarte multe nume, iar acest aspect se datorează mai multor factori, printre care se numără lipsa bugetelor, alternative în țările nordice sau pur și simplu, dezinteresul de a mai concura pe aceleași probe. Din nefericire, organizatorul francez împreună cu cel local - Auto Crono din Sfântu Gheorghe - au 'consumat' toate drumurile din zonă ce puteau fi exploatate, iar o schimbare a zonei de desfășurare este deja în discuții de mai mulți ani, însă până la acest moment, nu s-a găsit o alternativă viabilă din pricina condițiilor meteorologice complet anormale perioadei.
Totodată, lista conține și câteva surprize, aici putând aminti prezența în premieră în țara noastră a juniorului Matteo Bernini, sportiv care la vârsta de doar 16 ani pilotează cu foarte mare talent modele precum Abarth 124 Spyder sau Hyundai i20 R5, aceasta din urmă fiind mașina pe care o va pilota pe probele de lângă Covasna, în calitate de invitat al organizatorului. Pentru a putea participa în România cu o asemenea mașină de clasă superioară, italianul a primit o derogare din partea Federației Române de Automobilism Sportiv, despre care însă vom vorbi într-o intervenție ulterioară. Totodată, lista celor ce vor avea rolul de a deschide formalitățile se numără maghiarul Zoltán Módos - care va continua cu Škoda Fabia R5 a celor de la Newton Rally Team - respectiv spectaculosul ceh Michal Kopáček, cu un Subaru Impreza GC8.
Winter Romania Historic Rally este programat pentru weekendul următor, în perioada 17-19 ianuarie. Parcul service va fi amplasat din nou în curtea Hotelului Bradu, în vreme ce punctul de comandă și secretariatul etapei vor fi la Hotel Clermont - hotel aflat vis-a-vis de cel amintit anterior. Ediția a 9-a va debuta cu Shakedown-ul ce este programat pentru dimineața zilei de joi - 16 ianuarie - în vreme ce competiția în sine ca debuta ziua imediat următoare cu trei probe speciale, respectiv urcarea pe "Păpăuți" și bucla dus-întors pe varianta scurtă a probei "Hârboca". Ziua de sâmbătă va fi cea mai plină, cu puțin peste 110 kilometri cronometrați. Concurenții își vor începe prima secțiunea cu bucla deja cunoscută: urcare pe "Covasna", coborârea pe "Păpăuți" și o nouă urcare pe "Covasna". De acolo, echipajele vor poposi la Apres Snow în service/regrupare, urmând să se îndrepte către cea mai lungă probă a raliului - "Zăbrătău" - o specială ce va fi parcursă pentru prima oară pe zăpadă, întrucât aceasta a mai fost inclusă în program și la ediția de vară din 2021, sub forma a două speciale distincte. După o regrupare jos în localitatea de la limita județelor Covasna și Buzău, echipajele vor reveni în Comandău pe aceeași probă lungă de peste 30 kilometri, încheindu-și parcursul cu o nouă coborâre pe "Păpăuți". Ultima zi - și cea decisivă - va debuta cu o nouă urcare pe una dintre cele mai apreciate probe - "Covasna", programul continuând cu deja cunoscuta buclă "Mica Siriu" și întoarcere pe "Korpás". La mijlocul zilei va fi o nouă regrupare în service-ul de la Apres Snow (locația se află înainte de intrarea în Comandău dinspre Covasna, pe partea dreaptă), urmând ca echipajele să repete aceeași buclă mai sus amintită pentru a pune punct unei noi ediții. Raliul se va încheia festiv la Hotelul Clermont, cu o gală de premiere.
Programul complet precum și rezultatele vor putea fi urmărite pe ewrc-results.com
Comments