Eliott Delecour - prezent inițial pe listele Rallye Automobile Monte-Carlo cu un model Škoda Fabia Rally2 Evo - nu va putea participa cu această mașină pe probele din Alpii Francezi dintr-un simplu motiv
Totul vine după acestuia nu i-a putut fi emisă licența internațională de gradul "C" - ce corespunde unei categorii de mașini cu un raport de greutate-putere de la 3 și până la 5 kg/CP - ci maxim una din categoria "D", care îi permite să concureze cel mult cu o mașină de specificație Rally3
Având în vedere vârsta dar și experiența scăzută, Federația Internațională de Automobilism a analizat foarte atent solicitarea lui Eliott Delecour, al cărui parcurs competițional de până acum nu a fost suficient. Și asta pentru că, în urma cercetărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul pilot ce va atinge vârsta majoratului abia în luna septembrie a acestui an, avea nevoie de cel puțin 10 etape pentru a-i putea fi emisă licența de grad "C", însă acesta a efectuat doar 5 (CINCI) raliuri. Și dacă vă întrebați care este motivul, acesta este unul cât se poate de banal dar, real.
Dat fiind faptul că etapele la care Eliott a participat în țara noastră fac parte dintr-un campionat 'ilegal', adică nerecunoscut de o entitate sportivă afiliată Federației Internaționale de Automobilism - precum Automobil Clubul Român - niciuna din cele 9 prezențe la startul etapelor românești nu poate fi trecută la experiența tânărului francez. Oricât absurd ar părea, aceasta este decizia ce nu poate fi nici modificată dar nici atacată, întrucât regulamentul este regulament iar singura soluție pentru Eliott Delecour a fost să facă o schimbare a materialului de concurs.
Așa se face că tânărul pilot se va alinia la start cu un Opel Corsa Rally4, cu care va efectua teste premergătoare ce sunt programate în săptămâna dinaintea etapei monegasce, Eliott vorbind despre toată situația pentru o publicație franceză:
"Recent am aflat că, până la urmă, nu voi putea pilota modelul de specificație Rally2 la Monte-Carlo. FIA solicită un minim de 10 raliuri recunoscute de către ei înainte de a participa la această categorie, iar pentru moment, eu am doar 5 etape de acest gen, și asta pentru că raliurile din România nu pot fi luate în considerare dat fiind faptul că federația de acolo nu există pentru Federația Internațională de Automobilism.
Așadar, am hotărât să ne prezentăm la Monte-Carlo cu un Opel Corsa Rally4. Pentru mine va fi o mașină nouă și probabil va trebui să mă acomodez cu ea întrucât tind să cred că este destul de diferită față de Clio Rally4 - mașină pe care am pilotat-o deja. Voi avea două zile de teste care sunt programate cu o săptămână înainte de raliu, obiectivul fiind de a face în jur de 150 km. Vom încerca să ne adaptăm testele în funcție de prognoza meteo pentru raliu și sper să pot face o figură frumoasă având în vedere că încă îmi lipsesc kilometri de probă specială."
Comments